sâmbătă, 26 septembrie 2015

Cele 4 forme ale dragostei

Dragoste. Un singur cuvant zeci de intelesuri. Cu toate acestea, cate forme de manifestare are dragostea? Filozofii antici si marii ganditori au atribuit acesteia 4 forme:

1.Eros
2.Agape
3.Philia
4.Storge

De data aceasta, articolul de astazi va fi mai mult un copy/paste informativ :)) Sper sa va placa si sa va regasiti in una dintre tipologiile enumarate si, de ce nu, sa incercati sa le exprimati pe toate :D

1. EROS.  Semnifică în general iubirea pasională. În dicționare și enciclopedii îl găsim tradus ca pasiune, amor, dorință puternică, intensă. Este asociat de multe ori cu dorința sexuală, cu iubirea egoistă care transformă pe cel iubit în obiect, devenind astfel un mod defectuos al relației personale, însă poate desemna și o iubire prietenească mai puternică decît philia. Poate fi asociat de asemenea sentimentelor care stau la baza cuplului sau căsătoriei. 

Însă erosul nu este vazut doar ca o relație între oameni, nu este doar iubire de celălalt, ci, mai mult de atît, este iubire de veșnicie. El este pus întotdeauna împreună cu Binele, pentru că nemurirea trebuie neapărat dorită împreună cu binele. Acesta este sensul pe care îl vor prelua sfinții părinți, teologii și filosofii creștini și pe care îl vor îmbogăți pentru a-i ajuta în interpretările și scrierile lor. (...) Cuvîntul a căpătat astfel o nouă semnificație, a fost spiritualizat.

2.AGAPE. Este acea dragoste rațională, care ține în primul rand de caracteristicile celui iubit. Ea nu este nici pasională, nici tandră, și nu provine din înclinații directe către cineva, ci din convingeriSpre deosebire de celelalte feluri de iubire, agape înseamnă a iubi pe cineva pentru un anumit motiv, este alegere, este preferința pentru un lucru sau altul în virtutea unor caracteristici ale acelui lucru. 
În Sfînta Scriptură, agape, impregnat de viață spirituală, devine dragostea vibrantă, universală, dragostea libertății spirituale superioare. Este de altfel cea mai mare dintre virtuți, pentru că fără ea, orice faptă, oricît de măreață, nu înseamnă nimic. Ea este condiție a actului mantuirii, căci este sursa și motorul faptelor bune.
Așadar, agape este o iubire necesară în relația cu celălalt, dar nu și suficientă. Aproape deloc cunoscut și folosit în scrierile antice, agape semnifică o iubire care alege și care se manifestă ca un act al voinței. Ea înseamnă abandon și negare de sine în favoarea și de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială, care în lume apare doar ca elan, ca o adiere venită din afară, și nu ca factor determinant de viață. De aceea ea nu se manifestă prin trăsături omenești și contingente, ci dumnezeiești și absolute.

3.PHILIA. Este iubirea spontană, naturală, un sentiment bazat pe intimitatea lăuntrică a celor ce se iubesc. Este o legătură puternică, o iubire liniștită, netulburată de pasiunea lui eros și plină de virtuți. Ea înseamnă loialitate față de prieteni, virtute, egalitate și bucuria de a face ceva împreună.  El (Aristotel) o definește ca acea relație între oamenii care se știu că au bune intenții și își doresc binele unul celuilalt. Prietenia înseamnă să faci bine, să faci acest lucru fără să ți se ceară, și să nu ceri laude pentru ceea ce ai făcut, mai spune Aristotel în Retorica.
Prietenia perfectă este aceea între oamenii buni și virtuoși, care doresc binele celuilalt prin natura lor, ca oameni buni. Astfel ei sunt folositori unul altuia și plăcuți, pentru că sunt asemenea. Dar asemenea prietenii sunt rare, pentru că este nevoie de timp pentru ca oamenii să se cunoască și să își ofere încredere unul altuia. Aceasta este singura care poate fi numită prietenie.
Sfânta Scriptură preia acest termen și îi dă un conținut spiritual. El va semnifica iubirea creștină, bazată pe un sentiment și o comuniune personale

4.STORGE. înseamnă atașament, afecțiune, în limba greacă modernă. Este un sentiment natural, ca acela dintre părinți și copii. Folosit foarte rar în scrierile antice, cuvîntul va fi folosit în mod exclusiv cu referire la relațiile dintre membrii familiei. Este cel mai natural, mai emoțional și mai larg răspîndit fel de a iubi dintre toate: este natural pentru că este prezent fără vreo constrîngere; este emoțional pentru că este rezultatul căldurii, atașamentului dat de familiaritate; și este cel mai larg răspîndit pentru ca dintre toate, el ține cont cel mai puțin de acele caracteristici care fac pe cineva demn de iubire, și este, așadar, capabil să treacă peste orice element discriminator.Această iubire ține de legătura organică, de stirpe, pe care nici răul nu o poate desface. Este dragostea tandră, calmă și sigură dintre copii și părinți, dintre soț și soție, este iubirea cetățeanului pentru patria sa. Prin urmare, storge este singurul tip de iubire care nu este neapărat personal.

Sursa: Wikipedia.

miercuri, 23 septembrie 2015

Dreptate sau/si pace?

Am asistat la un moment dat la o discutie foarte interesanta cu un domn inginer despre virtuti pana cand s-a ajuns la subiectul dreptatii si al pacii. Dansul mi-a spus un lucru foarte interesant: dreptatea si pacea sunt ca doua surori dar care nu se intalnesc niciodata. Cand una intra pe usa, cealalta iese. Niciodata nu pot coexista. Depinde de noi ce alegem sa primim in "casa".

De cand suntem mici ni se cultiva simtul dreptatii: De ce nu i-ai cerut scuze ca i-ai stricat jucaria? De ce ai luat lucrul ala si nu ai spus? etc. Fara sa vrem devenim justitiari pana in maduva oaselor si tinem mortis sa avem dreptate si sa ni se faca dreptate. Adevarul e ca traim intr-o lume nedreapta si ca nu intotdeauna primim ceea ce ne dorim; suntem nedreptati, umiliti, batjocoriti si astfel iau nastere mari frustari si drame interioare.

Pacea, pe de alta parte, nu e ontologica precum dreptatea. Ea se capata in timp, dupa ani de experienta, empatie si libera cugetare. E delicata, diplomata, firava spre deosebire de dreptate care e justitiara, apriga, manioasa si mereu pregatita de razboi. 


Ce se intampla cand cele 2 se intalnesc? Sa cugetam putin: daca ne dorim dreptate, nu avem pace. Daca suntem vesnic aprigi, artagosi si inflexibili vom starni in jurul nostru numai cearta, dispute si furtuni. La cea mai mica nedreptate ripostam si vrem ceea ce ni se cuvine fara sa ne gandim la altii. Nu conteaza daca in jurul nostru am starnit furtuni si razboaie, important e ca noi suntem indreptatiti. Dar daca am alege pacea, linistea si armonia ar insemna sa acceptam anumite nedreptati care ni se fac. Ar inseamna ca atunci cand ne certam cu cineva drag, sa renuntam noi primii. Ar insemna ca atunci cand cineva ne-a gresit, sa iertam. Ar insemna sa fim capabili de o intelegenta emotionala si empatie peste nivel. Inseamna dragoste si toleranta. In aceste conditii, pacea ar trebui sa fie principalul locuitor al casei noastre. 
Decat sa fim vesnic aprigi si ranchiunosi cautand dreptatea, mai bine sa fim linistiti si senini traind in pace si armonie unii cu altii. "Dreptatea dusă la extrem aduce ură, necredinţă, răutate, invidie şi multe alte rele. În schimb pacea aduce bunăvoinţă, uşurare, limpezimea minţii şi bucurie între oameni. Pacea între doi oameni arată că cei doi au ajuns într-o anumită relaţie de prietenie, de iubire. Iubirea e mai presus de orice. Dreptatea dusă la extrem urmăreşte cu tot dinadinsul dobândirea unor foloase materiale,  pe când pacea se ridică mai presus de materie. Pacea dintre noi oamenii arată că scopul vieţii pe pământ este doar de a ajunge să ne iubim unii pe alţii, pentru că după judecata universală cele materiale nu vor mai avea nici un rost."

Tu ce alegi?
R.


joi, 17 septembrie 2015

Matern

Astazi un subiect mai dur si polemic: mama.

Pentru marea majoritate este prima persoana cu care intri in contact, prima persoana cu fiinta careia te contopesti, prima persoana care te saruta, primul cuvant pe care il articulezi. Anii trec iar aceasta entitate "mama" capata proportii diferite pentru fiecare dintre noi.

Problema pe care vreau sa o aduc in discutie astazi este urmatoarea: ce te face sa fii mama? Doar actul procrearii si nasterii in sine sau (si) munca, devotamentul de dupa?

Parerea mea este ca nu orice femeie care naste se poate numi mama. Daca nasti un copil si il lasi in maternitate pentru ca ai fost prea beata cand l-ai conceput, nu esti mama. Daca nasti un copil si il abandonezi dupa cativa ani, nu esti mama. Daca esti mama si il abuzezi (pe principiul dobitocesc "Eu te fac eu te omor") nu esti mama. Daca esti mama si participi (singura sau in complicitate cu altii) la abuzuri si fapte deosebit de grave (ex:viol,incest) nu esti mama. Daca nasti un copil si nu te preocupi de educatia lui, nu esti mama. In sfarsit, daca ... esti "mama" si nu il mai nasti .... nu esti mama. 

Pentru toate aceste cazuri de mai sus dar si pentru multe altele, astfel de "mame" trebuie sa poarte simplu titulatura de "femeie care a nascut". (sau care "nu a mai nascut"). Atat. Sunt niste simple masini de facut copii si cam atat. Sa fii Mama e lucru mare... Sa fii mama inseamna sacrificiu, devotament, dragoste neconditionata, auto-control, educatie si bun gust, inseamna TOTUL. Extrapoland ideea, la fel putem spune ca nu orice barbat se poate numi tata, nu orice frate/bunic se poate numi ca atare, nu orice persoana din jurul tau se poate numi prieten si tot asa ...

Vedeti ca facem niste confuzii grave? Cu toate ca asistam zilnic la scene care ar trebui sa ne puna pe ganduri: de la bietii copilasi care umbla desculti iarna pe asfalt pentru ca "i-a trimis mama la cersit", sau la copiii tarati de aceste femei peste tot doar pentru a sensibiliza pe trecatori  pana la  numeroase certuri si violente domestice din sanul "familiei".

In incheiere, instinctul matern salasluieste in fiecare femeie de la momentul conceperii ei. Felul in care aceasta decide sa il foloseasca depinde numai de ea. Numele de mama se munceste, nu se mosteneste!!

Fiti linistiti si iubiti.
R.

luni, 14 septembrie 2015

Selectivitate

Astazi vom invata mai multe despre selectivitatea umana. De ce suntem selectivi si daca ne ajuta intr-un fel sau altul.

Incepand cu inceputul, selectivitatea umana reflecta, in primul rand, instinctul nostru de auto-conservare si selectie naturala. Suntem selectivi cu cei din jurul nostru pentru ca ne dorim siguranta, incredere, acceptare, dragoste si perpetuare. Sunt selectivi pentru ca vrem ce e mai bun pentru noi si pentru cei dragi noua!

Asta in linii mari. Dar cum ramane cu selectivitatea interumana, relationala? Este ea la fel de sanatoasa? Pentru inceput insa trebuie sa stabilim premisele jocului:

Spunem ca iubim pe toti, ca suntem buni si generosi, cand in realitate iubim doar pe cei care ne iubesc.
Spunem ca suntem milostivi si ajutam oameni neconditionat, cand in realitate ajutam doar pe cei care ne-au ajutat si fata de care avem o oarecare datorie morala.
Spunem ca iertam, cand in realitate le purtam ura in inima.
Spunem ca nu ii vom uita niciodata pe cei care ne-au fost alaturi, cand in realitate imaginea lor dispare la primul curcubeu...
Spunem ca vom fi cinstiti, etici, corecti, ca vom juca dupa reguli, cand in realitate ne adaptam "junglei" si uitam de ele.
Spunem ca iubim ... sincer....curat...nelimitat, cand in realitate sunt simple placeri.
Spunem ca suntem toleranti, ca si obezii, negrii, tiganii, imigrantii au loc sub soare, cand in realitate ii asuprim si denigram.
Spunem ca suntem credinciosi, ca mergem si aprindem lumanari, cand in realitate iesim de pe usa bisericii la fel de negri precum am intrat.
Spunem ca ne place sa citim, sa ne culturalizam, cand in realitate citim articole ieftine de can-can pe internet.
Spunem ca nu suntem selectivi, cand in realitate chiar suntem !!


Acestea fiind spuse, singura concluzie rationala care se desprinde de aici este ca ne prefacem!  Suntem o mare de ipocriti care una spun, si alta fac. Intr-un cuvant, suntem selectivi. Superficiali. Dragostea, mila, iertarea, cinstea, dreptatea, moralitatea, toleranta, credinta nu trebuie sa fie ingradite de "pentru ca". Te iubesc pentru ca esti sotia mea. Te ajut pentru ca m-ai ajutat. NU! Ele trebuie sa fie nelimitate, NECONDITIONATE si permanent exersate. Altfel ne trezim ca, mai devreme sau mai tarziu, oamenii se vor purta cu noi asa cum si noi ne-am purtat cu ei. Ne folosesc asa cum si noi i-am folosit pe ei. Karma?

Oricat de utopic si dificil ar parea, trebuie tinut minte ca selectivitatea in cadrul relatiilor interumane nu trebuie sa exista. "Pentru ca"-ul trebuie inlocuit cu "Trebuie". Sa incercam sa transformam limitatul in nelimitat, chiar daca va fi -temporar- in dezavantajul nostru. Aceasta este lumea mea. Si nu numai a mea, ci si a multor oameni "nelimitati", cu suflet mare, care vad lumea ca pe un intreg unde fiecare este egal cu celalalt. Bun venit (?)

joi, 10 septembrie 2015

Sensibilitati

Acum 2 ani am scris un articol despre empatie si exagerari.  Astazi, insa, vreau sa dedic un articol tuturor celor catalogati drept "exagerat de sensibili" sau "imatur de sensibili".

S-au scris zeci de articole si carti despre psihologia umana, sensibilitate si empatie. Eu insa vreau sa punctez numai cateva idei de baza pe care ar fi bine sa le aplicam si noi inainte sa judecam pe ceilalti.

In spatele celui mai colorat ras, in spatele celui larg zambet, in spatele celui mai glumet prieten din gasca noastra sau in spatele morocanosului coleg de munca, poate sa zacă o tristete si sensibilitate a carei povara numai ei singuri o pot duce si intelege. De teama respingerii sociale si de a nu fi intelesi, in fiecare dimineata ei isi aplica masca de "Sunt bine", urmand ca seara sa se dezbrace de ei insisi.

Se spune ca cele mai mari drame si deceptii se traiesc in singuratate si tacere, tocmai pentru ca dramatismul lor este greu de inteles (daramite trait) de cineva din exterior. Sensibilitatile si frustrarile nascute dintr-o serie de dezamagiri, neajunsuri, neimpliniri, deficite sau traume psihologice -mai ales cele inhibate si "mocnite"- de-a lungul copilariei/adolescentei/maturitatii pot destabiliza persoana in cauza atat de mult incat, din pacate, aceasta poate recurge la gesturi extreme si disperate. Pentru aceste persoane, sensibilitatea este un EFECT si nu un moft de copii razgaiati. O neintelegere si necunoastere a acestor traume interioare, definite impropriu si rece drept "sensibilitati" sau "exagerari", le amplifica dramatismul si persoanele respective devin tot mai retrase si anxioase social ajungand, asa cum am spus, sa apeleze la diverse metode extreme de "" rezolvare "".

Este pacat. Si de ce? Pentru ca ne grabim sa judecam!!  Ne grabim sa "punem etichete" fara a ne interesa in prealabil de viata si conditia sa adevarata pentru ca, nu-i asa, e mult mai usor sa spui ca celalalt dramatizeaza si joaca teatru decat sa te cobori in sufletul lui si sa il intrebi "Ce ai patit?". Vezi o fata pe strada ca nu se incadreaza in standardele actuale ale "frumusetii" si repede o cataloghezi drept shawormista sau devoratoare de dulciuri. Insa nu te gandesti ca poate sufera de o tulburare alimentara obsesiv-compulsiva sau mostenire genetica. Este foarte usor sa cataloghezi sensibilitatile partenerului drept simple toane fara sa te gandesti un pic daca, prin ceea ce ai spus, nu ai atins cumva o rana inca sângerândă. Iubeste! Iubirea va veni ca un pansament iar toate golurile, neputintele si defectele celuilalt se vor estompa si vindeca. Este foarte usor sa admiri o persoana mondena si  sus-pusa care, conform parerii colective, este cea mai toleranta, intelegatoare si blanda din lume insa analizata departe de ochii lumii constati ca e doar ... prefacuta si ipocrita :) Pe principiul "pe afara-i vopsit gardul inauntru leopardul". Desigur, nu vreau sa generalizez. Sunt muuulte cazuri intr-adevar forţate si exagerate in care nu se mai poate vorbi de o sensibilitate ca o consecinta ci de o sensibilitate ca moft. ;) Dar eu nu ma refeream la acelea.

In incheiere, propun ca inainte sa judecam, sa iubim. Sa empatizam mai mult, sa ne coboram mai mult in inima celuilalt si cu dragoste sa ii intelegem, toleram, vindecam ranile. Se poate. Doar ca trebuie rabdare.

P.S.: Trebuia sa ma fac psiholog :))

luni, 7 septembrie 2015

D-ale batranilor


“Si dupa cum oamenii, pe masura ce imbatranesc, decad si duc o viata mai lipsita de sens si bucurii, dar tin mai mult de ea si se agata cu incapatanare de vid, in timp ce tinerii plini de avant sunt oricand gata sa se jertfeasca, sa se inroleze ca voluntari sau sa se sinucida, asa si eu traiesc prea meschin, prea murdar, prea stupid pentru ca sa gasesc in mine puterea savarsirii unui act de curaj, de increder e si de sfruntare.” Nicolae Steinhardt in “Jurnalul fericirii”.

Cel putin o data am auzit cu totii pe batranelele din fara blocului (sau in fata portii, pentru cele din mediul rural) cum vorbesc cu inflacarare despre “când m-oi duce”, “cand n-oi mai fi”, “cand s-o termina totul”, “cand o-i fi gata” si alte formulari asemanatoare. Moarte. Alaturi de mondenitatile ieftine pe care le aud de la televiziuni si emisiuni si mai ieftine, subiectul mortii (ah, si al pensiilor+medicamentelor) este al doilea cel mai preferat subiect al batranilor. Recunosc ca nu ma pot abtine sa nu mustacesc cand le aud si vad cum se framanta sa cumpere din timp lumanari, prosoape, cani, tamaie, etc. Unele si-au proptit cartile de vizita ale diferitelor firme mortuare langa televizor, icoana, noptiera –in sfarsit, undeva “la vedere”- totul “in caz de …”. Altele, mai harnice, deja si-au tocmit gropasii, bocitoarele, clopotarii, si-au randuit meniul pentru praznic si beneficiarii testamentului. Ironie. Chicoteli.

Pana mi-am dat seama ca, de fapt, toata agitarea batranilor este perfect justificata. Tineretea  si conceptia  “eh, mie nu mi se poate intampla asta” ma faceau sa resping ideea de moarte chiar si la persoane destul de inaintate in varsta si grav bolnave desi, tocmai la aceste persoane, moartea este urmatorul lucru natural si firesc care urmeaza sa se intample. Doar ca tinerii –o categorie- si cei apropiati –o alta categorie- proiecteaza fatidicul si inevitabilul eveniment undeva in secolul urmator si nu il iau in brate pe oricand. [ Caci nimeni nu stie ziua si ceasul (..) ]. Batranii, insa, in intelepciunea lor –pentru ca este o dovada de rationalitate si sinceritate- sunt constienti de ceea ce urmeaza sa se intample si isi pregatesc cele necesare inca din timpul vietii. Pe principiul “ce e bun, e bun facut”, “o sa va prinda bine ce v-am pregatit” ei se agita, se consuma sa puna totul la punct din timp pentru … conform obiceiurilor locului. Si stiti ceva? Bine fac.

 Moartea, oricat am incerca noi sa evitam acest subiect (nu stiu de ce, dar cica e considerat un subiect tabu), este inevitabila pentru fiecare dintre noi si poate veni oricand. Sub orice forma, sub orice imprejurare. Pregatiti sau nepregatiti [din toate punctele de vedere]. Iubindu-ne sau urandu-ne. Linistiti sau zbuciumati. Cumpatati sau plini de vicii. Multumiti de viata noastra sau frustrati si cu regrete. In casa noastra sau in case straine [a se intelege “tara noastra/tari straine”]. Suntem constienti de asta dar probabil –zic, nu stiu sigur- tineretea ne face sa strambam din nas si il imbratisam pe “nu mi se poate intampla mie asta”. Cum zicea si in motto: “tinerii plini de avant sunt oricand gata sa se jertfeasca, sa se inroleze ca voluntari sau sa se sinucida” si as completa: tinerii uita sa pretuiasca ceea ce e mai frumos: prospetimea varstei, a sanatatii si, implicit, a vietii.

Raman impresionata cand le aud pe batranele cum vorbesc atat de lejer, naiv si deschis despre moarte de parca ar pleca in concediu. De asemenea si instructajul verbal -rece, dur, serios si necesar-  stinge de cele mai multe ori zambetele celor apropiati: “ pe mine sa ma imbraci cu aia si cu aia. Vezi ca le-am pregatit deja in sifonier. (…) Asta i-o dai lui X, cealalta i-o dai lui Y ca stiu ca are nevoie. Sa nu ma bociti, sa fie totul cat mai simplu si rapid. Ti-am pregatit cateva pachete pe care sa le imparti la nepoti; si vezi ca am pus bilet in fiecare!!”. -“Hai, mai mama, termina cu prostiile. Doar nu mori maine hahaha”. Iar batrana se uita lung, si tace. “Ce stiu ei?”. Indraznesc sa adaug: cu toata taria aparenta pe care o afiseaza, eu nu cred ca sufletul lor lacrimeaza. Nu cred ca nu simt frica, durere, deznadejde. Poate ca si ei resping ideea si o proiecteaza undeva intr-un univers indepartat.

Departe de a fi sinistra sau morbida, prin articolul de astazi am vrut doar sa scot in evidenta intelepciunea bunilor nostri si, in acelasi timp, fragilitatea vietii. Acum esti, acum nu esti. Acum zici ca nu o poti pati, maine o patesti. Pe tanti Ana poate o va gasi pregatita [cel putin, cu lucrurile materiale] dar pe noi … cum ne va gasi?


joi, 3 septembrie 2015

Omul obiect

Societatea noastra a devenit una de consum si hy-tech. Totul este informatizat, robotizat si digitalizat: de la roboti utilizati in medicina, pana la cumparaturi, tranzactii, intalniri, conferinte, jocuri-totul online. Nu mai stim cum miroase o carte proaspat cumparata pentru ca le citim de pe tablete, iar emotiile unei prime intalniri sunt demult depasite datorita siteurilor de socializare si matrimoniale unde poti fi oricine si orice. Pe nesimtite incepem sa pierdem contactul cu realitatea si ne contopim cu virtualul.
Consumismul este si el in plina ascensiune. Daca ni se pare ca telefonul merge un pic mai greu decat ar trebui sau daca nu e "pă trend" il schimbam imediat. Analog exemplul laptopurilor, aparatelor electrocasnice, masinilor si multe multe alte exemple. Preferam sa aruncam si sa ne debarasam in loc sa incercam sa reparam. Dar poate telefonul solicita o "curatare" a memoriei interne, laptopurile o formatare, prajitorul de paine are doar o siguranta arsa pe care orice electrician dibaci o poate solutiona si asa mai departe. Este mai facil sa arunci si sa iei de la capat, insa toate vor veni cu un pret.

Fix acelasi lucru se intampla si cu oamenii. Am ajuns sa ne debarasam unii de altii ca de o soseta gaurita. Nu incercam sa coasem rana celui de langa noi ci, la primul semn de neputinta sau impovarare, il aruncam. Poate va pare inuman, crud sau exagerat ceea ce scriu insa, din pacate, acesta este adevarul. Omul nu este un obiect de care te poti descotorosi la prima defectiune, la prima cearta sau neintelegere. Omul trebuie vindecat, iubit, inteles, ascultat. Trebuie sa lucrezi cu omul aidoma olarului care mangaie lutul intre degete. Omul este o fiinta vie care (fara sa vrea) investeste sentimente, sperante, vise si idealuri. Nu il poti inlatura doar pentru ca ti se pare tie ca nu mai "functioneaza". Poate are doar o siguranta arsa sau un circuit intrerupt. Ba mai mult, s-ar putea ca si tu sa ai multe probleme interioare si poti sa ajungi oricand in postura de "reciclat". Iar daca tie, "utilizatorule", iti este facil sa il inlaturi pe cel de langa tine si sa o iei de la capat, cum crezi ca se simte cel "ejectat"? Mai ales daca legatura dintre voi a fost puternica si profunda. Intelegi acum de ce am scris mai sus ca "totul are un pret"?

Este greu. Tentatia de a arunca si de a lua de la capat este foarte mare, mai ales ca "piata" este foarte generoasa in acest sens. Cu toate acestea, inainte de a arunca, incearca sa repari. Incearca sa vindeci intai; incearca sa iubesti, sa ierti, sa accepti, sa tolerezi, sa pui de la tine acolo unde lipseste si, din nou, incearca sa iubesti. Vei fi uimit chiar si tu ce minunatie poti crea din putin lut uman.

marți, 1 septembrie 2015

Tomnatica

M-am nascut toamna la finele lui septembrie, cand totul se ofilea in jurul meu. Am readus parintilor primavara in inimi si vara in dragoste.

De cand ma stiu, toamna ma cuprinde o avalansa de melancolie si visare. Vara, si implicit vacanta, se termina.. Incepe(a) scoala: carti, caiete, ghiozdane, uniforma,castane, aer racoros si covor de frunze aramii. Acum insa: tramvaie, autobuze, agitatie, Copou, Nicu Alifantis si, mai nou, Horia Brenciu in casti. Folk, Jazz, Debussy si Chopin. Mere,pere, gutui, struguri, nuci verzi, conserve, must si "tulburel". Crizanteme de toamna. Ciocolata calda sau ceai aromat din coji de mere si scortisoara. Zile lungi si lenese, nopti la fel de lungi si ... lenese? Eleganta si rafinament in imbracaminte, paltoane calduroase dar si pulovere moi si largi. Simplitate, frumos, mister si atractie.

Se spune ca anotimpul in care te nasti iti influenteaza personalitatea. Cu toate ca sunt sceptica, pe mine toamna chiar ma defineste iar cei care ma cunosc ma pot aproba. Cred ca prima data ma dau de gol ochii caprui si abia apoi firea visatoare. Cu toate ca nu este cel mai "usor" anotimp, avand in vedere tranzitiile de la caldura la frig, de la haine subtiri la paltoane, este cel mai boem si visator anotimp. Nu esti nici infierbantat peste masura ca vara, dar nici inghetat si "inghetat" ca iarna. Esti la mijloc, reflexiv, poet, nostalgic, iubitor dar uneori si depresiv, anxios, tulburat. Este un mix de sentimente si trairi pe care trebuie sa le stapanesti mai ales daca esti o persoana delicata si visatoare.

Doar cineva nascut toamna iti poate arata farmecul si misterul ei, doar cineva nascut toamna te poate sensibiliza si iubi cu o caldura si profunzime de neegalat. Pentru ca nu exista nimic mai frumos ca, atunci cand totul rugineste in jurul tau, in sufletul tau sa fie mereu vara.