Dreptate sau/si pace?

Am asistat la un moment dat la o discutie foarte interesanta cu un domn inginer despre virtuti pana cand s-a ajuns la subiectul dreptatii si al pacii. Dansul mi-a spus un lucru foarte interesant: dreptatea si pacea sunt ca doua surori dar care nu se intalnesc niciodata. Cand una intra pe usa, cealalta iese. Niciodata nu pot coexista. Depinde de noi ce alegem sa primim in "casa".

De cand suntem mici ni se cultiva simtul dreptatii: De ce nu i-ai cerut scuze ca i-ai stricat jucaria? De ce ai luat lucrul ala si nu ai spus? etc. Fara sa vrem devenim justitiari pana in maduva oaselor si tinem mortis sa avem dreptate si sa ni se faca dreptate. Adevarul e ca traim intr-o lume nedreapta si ca nu intotdeauna primim ceea ce ne dorim; suntem nedreptati, umiliti, batjocoriti si astfel iau nastere mari frustari si drame interioare.

Pacea, pe de alta parte, nu e ontologica precum dreptatea. Ea se capata in timp, dupa ani de experienta, empatie si libera cugetare. E delicata, diplomata, firava spre deosebire de dreptate care e justitiara, apriga, manioasa si mereu pregatita de razboi,dar care reuseste sa ramana in picioare. 

Desigur ca sunt cazuri in care trebuie sa ne sustinem punctul de vedere daca avem dreptate pentru ca pot fi in joc vietile oamenilor. Si aici vorbesc despre disputele stiintifice intre medici asupra unui diagnostic si tratament, despre avocati si judecatori care trebuie sa decida libertatea sau condamnarea unui violator/criminal in serie. Intre noi fie vorba, dreptatea, in aceste cazuri, este de mult ucisa. 

Ce se intampla cand cele 2 se intalnesc? Sa cugetam putin: daca ne dorim dreptate, nu avem pace. Daca suntem vesnic aprigi, artagosi si inflexibili vom starni in jurul nostru numai cearta, dispute si furtuni. La cea mai mica nedreptate ripostam si vrem ceea ce ni se cuvine fara sa ne gandim la altii. Nu conteaza daca in jurul nostru am starnit furtuni si razboaie, important e ca noi suntem indreptatiti. Dar daca am alege pacea, linistea si armonia ar insemna sa acceptam anumite nedreptati care ni se fac. Ar inseamna ca atunci cand ne certam cu cineva drag, sa renuntam noi primii. Ar insemna ca atunci cand cineva ne-a gresit, sa iertam. Ar insemna sa fim capabili de o intelegenta emotionala si empatie peste nivel. Inseamna dragoste si toleranta. In aceste conditii, pacea ar trebui sa fie principalul locuitor al casei noastre.

(Ad.2018) Asadar, singurul "liant" intre cele doua este DRAGOSTEA.  La interfata creata de disputa dreptate vs pace, dragostea se interpune ca un panaceu si la omogenizeaza, le combina si unesc. Singura dragostea accepta dreptatea, atunci cand ea are drepturi depline, insa are grija ca pacea sa nu se supere si sa iasa ranita. Singura dragostea are grija ca pacea sa zambeasca, fara ca dreptatea sa fie ucisa doar de dragul unei atmosfere pasnice dar "gresite". Dragostea ar trebui sa fie adevarata arma a umanitatii. Pentru ca numai dragostea "Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă." Corinteni
Nu degeaba am spus ca dragostea este panaceu. Nu cred ca ma pot gandi la un viciu sau defect care sa nu fie rezolvat/ameliorat cu ajutorul dragostei.

Decat sa fim vesnic aprigi si ranchiunosi cautand dreptatea, mai bine sa fim linistiti si senini traind in pace si armonie unii cu altii. "Dreptatea dusă la extrem aduce ură, necredinţă, răutate, invidie şi multe alte rele. În schimb pacea aduce bunăvoinţă, uşurare, limpezimea minţii şi bucurie între oameni. Pacea între doi oameni arată că cei doi au ajuns într-o anumită relaţie de prietenie, de iubire. Iubirea e mai presus de orice. Dreptatea dusă la extrem urmăreşte cu tot dinadinsul dobândirea unor foloase materiale,  pe când pacea se ridică mai presus de materie. Pacea dintre noi oamenii arată că scopul vieţii pe pământ este doar de a ajunge să ne iubim unii pe alţii, pentru că după judecata universală cele materiale nu vor mai avea nici un rost.
"

Tu ce alegi?

R.