joi, 30 iulie 2015

Seminte si gradinari


In Palatul din Tara de Sus, unde soarele mereu rasare si niciodata nu apune iar noaptea este demult uitata, Imparatul a organizat un ospat mare in intreaga Imparatie. Mii de invitati imbracati in haine de soare se aseaza la o uriasa masa rotunda plina cu bunatati si seminte de tot felul. Imparatul, intr-un colt al mesei (cum intr-un colt? Masa nu era rotunda?), rade, mananca si bea cu mesenii; glasurile lor nu sunt stridente si de prost gust ci armonioase, toti completandu-se in tonalitati ca o imensa simfonie. Pe tipsiile aurite, samburii, adunati cu grija de oaspeti (si nu de servitori) se aduna in gramajoare tot mai mari. Cand ospatul s-a ispravit, toti s-au ridicat si au multumit Imparatului pentru bucuria comuniunii si cinei.
-Ce facem cu samburii, Stapane?
-Arunca-i pe Pamant! Poate au sa incolteasca si rodeasca daca gasesc un pamant bun si fertil.

Tipsiile de aur sunt desertate rand pe rand, iar semintele cad ca o ploaie marunta si deasa peste Pamantul atat de insetat de ploaie si ploaie. Unii oameni le primesc cu bucurie si le sadesc cu dragoste in pamant, altii le aduna si le arunca. Indiferent de locul in care cad, semintele incoltesc si se transforma unele in flori, altele in copaci, altele in oameni de lut, împărăţii din cărămidă şi turle, cruci de lemn sau cărti cu file de copaci. Toti se bucura, toti se folosesc, toti infloresc si inverzesc odata cu semintele iar intreg Pamantul este pe alocuri o frumoasa gradina. Cei fara seminte insa se ofilesc, se stafidesc si mor dusi de vant.
***
Ideile, invataturile, CUVINTELE pe care noi le sadim in jurul nostru pot fi asemanate cu semintele cele bune (sau rele). Un cuvant bun, o idee constructiva si o lectie de viata folositoare implementata intr-o minte receptiva poate rodi spectaculos in cativa ani, aceasta fiind impartasita la randul ei si altor oameni care vor rodi si ei la randul lor. Samanta din samanta. Lumina din lumina. “Si s-a facut lumina”. O idee sau un cuvant bun poate face adevarate minuni cu un suflet singur, amarat, deznadajduit sau dornic de cunoastere. Pe cealalta parte, o idee meschina sau o vorba dureroasa si viermanoasa poate eroda si distruge pana si cel mai putenic suflet-daramite unul naiv si usor influentabil.
Gradinarul poate fi, asadar, fiecare dintre noi. Si cel bogat si cel sarac. Si cel invatat si cel simplu. Si inaltul demnitar  si umilul functionar. Depinde de fiecare dintre noi ce seminte primim si acceptam sa le plantam in sufletul nostru.
Iar la sfarsit, fiecare gradinar se va cunoaste dupa roadele sale.
Aveti grija asadar ce semanati in jurul vostru si ce va plantati in suflet.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu