joi, 28 aprilie 2011

Pe teren..


    Orice sportiv care se pregateste sa intre pe teren se pregateste atat fizic, cat si psihic. Bataile inimii devin din ce in mai rapide, tensiunea arteriala creste , respiratia devine mai accelerata iar muşchii se incordează. Totul în jur încremeneste, zgomotele amutesc si toata atentia e acordata jocului ce urmeaza sa inceapa.Din afara totul pare simplu:o minge, un coş şi mai mulţi adversari.Pe margine poti să bârfesti in voie, poţi să observi lucruri pe care din interior nu le-ai putea observa si observi atent miscarile celorlalţi. Iţi faci planuri, strategii,reguli după care să joci şi chiar daca vrei sa câştigi cu orice preţ îţi propui sa fii totuşi fair-play cu adversarii, încerci să nu fault-ezi prea mult şi sa nu primeşti OUT!! .Conteaza sa pui mana primul pe minge, să înscrii şi să fii victorios..Privesti de sus la ceilalţi concurenti, îi analizezi şi îţi spui în sinea ta "Voi reuşi!"

    Cand intri pe teren însă lucrurile se schimbă. O dată cu primul fluier, fiecare intra in joc si toate regulile,planurile se schimbă.Vorba aia "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg"..Constaţi că şi ceilalţi vor la fel de mult ca şi tine să câştige  iar fair play-ul nu mai  exista; încerci sa pui primul  mâna pe minge,dar concurenţii sar pe tine cu sălbăticie: primesti palme, ghionturi,piedici....Te ridici, te scuturi si pornesti mai departe: mai alergi, mai ceri o pasa de la coleg , te zbaţi şi in cele din urma...INSCRII!Pentru o secunda, toate straduinţele, palmele  si efortul depus nu mai conteaza: clipa aceea este unica si trebuie savurata secundă cu secundă..
       Fluierul arbitrului anunţă sfârşitul meciului:cobori de pe piedestal, te îmbraci si ieşi cu capul sus din sală. Urmeaza adevăratul joc:cel al vietii, care nu difera prea mult de jocul descris de mine mai sus: fiecare are un ţel propriu pe care vrea  sa il atingă. Însă pentru a ajunge la el muncim, ne straduim,LUPTAM  cu ceilalti iar uneori ajungem la el,alteori nu.Dar momentul învingerii este nepreţuit...:)
Ideea pentru acest articol mi-a venit, cum ati si ghicit probabil, în timpul unei ore de sport, cand mi-am dat seama ca şi în viaţă lucrurile stau cam la fel. De aici tupeul, succesul, motivaţia, ezitarea, frustarea unora...:)
Am cam tras chiulul pe blog, dar promit ca voi fi mai activa de acum inainte!Pana data viitoare, aveti grija de voi!:)RoxX

sâmbătă, 23 aprilie 2011

La multi ani!


Pentru că se aproprie sărbătorile pascale,dincolo de petreceri, de cadouri si zile libere aflându-se ADEVĂRATA semnificatie a Pastelui, vă urez ca sărbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra dumneavoastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va calauzeasca pasii pe drumul vietii.:)

LA MULTI ANI SI PASTE FERICIT!

joi, 14 aprilie 2011

Addiction


Se pare ca noi femeile suntem dependente de iubire si avem nevoie de ea ca de aer. Si atunci cand iubim trecem prin toate starile prin care trece un dependent de droguri: la inceput testam drogul, din diverse motive si poate fara sa ne placa in mod deosebit, incepem si-l folosim cu regularitate.Mai in gluma, mai in serios, joaca devine din ce in ce mai interesanta si mai atractiva.

Urmeaza pasul urmator cand drogul devine o necesitate si simtim ca nu mai putem trai fara el. Devenim dependente de drog si ne este imposibil sa renuntam la el. In cazurile fericite, are loc ulterior o revelatie si constatam cat de mult rau ne face acest drog si renuntam. Apare dorinta de a ne vindeca. Incercam sa ne debarasam de acest viciu, folosindu-ne de tratamente, de ajutorul celor din jur, de vointa si puterea proprie.Incerci sa uiti tot ce s-a intamplat, iti imaginezi ca totul a fost un vis urat din care trebuie sa te trezesti cat mai repede altfel risti sa ramai blocata in el.Insa in cazurile mai putin fericite te inchizi in tine si incepi sa plangi si sa urli de durere.Ceva (sau cineva) drag ti-a fost si te simti neputincios, singură, abandonata si ignorata de toti cei din jur.Astepti sa mai apara o data, fie doar si pentru o secunda, o raza de speranta, un zambet, o pivire, fie ea fugarnica.Insa "drogul" nu mai apare (sau nu mai vrea sa apara).Totul devine negru,cenusiu. Zgomotele nu se mai aud, culorile dispar, liniste.....apasatoare liniste...

joi, 7 aprilie 2011

MASS JOGGING



Vine primavara, caldura si nu mai e cazul sa stam acasa cu fundul pe scaun "socializand". De aceea, eu impreuna cu un grup mic de elevi ne-a gandit sa derulam un eveniment local, numit "Mass Jogging". Ce reprezinta pe scurt? simplu: cine vrea sa faca miscare si sa isi imbunatateasca sanatate poate participa fara nici o constrangere. Participarea e gratuita (logic) iar pe parcurs vom organiza si niste jocuri sportive si un picnic. Eu consider ca este o activitate extrem de benefica si de aceea o postez si pe blog, in speranta ca va fi mai usor de gasit. Puteti si voi sa derulati astfel de campanii, insa aveti grija de traseul ales! Noi avem padurea aproape de noi si lucrul acesta e un avantaj:).


Asadar, hai la miscare!:D

P.s: dati click pe poza pt a o vedea la dimensiune mare

Ne puteti gasi si pe facebook :http://www.facebook.com/event.php?eid=183673521679596

vineri, 1 aprilie 2011

Si baietii plang cateodata (?)

„Nu incerca sa te mai minti la infinit

Sa nu imi spui ca n-ai iubit

Nu incerca s-ascunzi durerea care te-a lovit

Si plangi,poti sa plangi linistit...”.

      Articolul acesta este adresat tuturor baietilor, adevăraţi „maeştrii” în a nărui orice vis pe care o fata îl poate avea si vreau sa va intreb: şi plang baietii vreodata?sau Dan Bittman a compus piesa asta doar ca sa fie compusă?

Nu vorbesc aici de cazurile in care v-a murit cineva in familie, v-a buşit cineva maşina :)) sau cand vi se naste primul copil.

Plangeti voi băieţii cand fata de care vă place vă ignoră sau  cand nu vrea sa vorbească cu voi? Plângeţi când vedeti pe cineva in suferinţă sau când nu aveţi curajul să spuneţi ce simţiţi? Sau mai bine zis.....plângeţi voi vreodată?Sau trataţi cu indiferentă toata suferinţa altora  şi va abţineţi lacrimile de dragul mândriei?

Eu cred ca nu plângeţi niciodată, vreti să păreti de piatră. Priviti cu superioritate si superficialitate toate bocetele si lacrimile fetelor si ridicati ingamfati o spranceană in semn de batjocura.Aveti vreodata regrete?V-ati cere vreodata iertare celei pe care ati ignorat,  suparat sau rănit?Nu....Nu  cred.:|..

Eu una consider că nu este o ruşine când un bărbat plânge fiind copleşit de emoţii. E ruşinos să plângi şi să te plângi mereu, din orice, dar ca fiinte umane, si noi avem suflet. Sunt momente când simţim şi trăim emoţiile la intensitate maximă, uneori prea puternic şi ajungem să plângem.

Acum .....poate ca chiar mai sunt baieti care plang, in ascuns.Îmi cer scuze daca i-am bagat in aceeasi oală cu cei „neplângacioşi”.:D

Insă dacă aţi plâns vreodata, de ce aţi plans?:D

 

„Si baietii plang cateodata

Cand nu-i vede nimenea...”    (?)

P.S:Dedic aceasta postare unei prietene foarte bune si nu numai...:-"..Mai jos va dau sa ascultati melodia care m-a inspirat.Va respect si va pup!RoxX